„Am ajuns de la 7 la 6.000 de angajati prin dezvoltare si reinvestire permanenta”
Sa fii antreprenor inseamna sa risti, conform doamnei Anca Vlad, presedintele Fildas – Catena Grup, care nu aduce in atentie doar riscurile pe care le presupune o afacere, ci si faptul ca implicarea in antreprenoriat poate fi un risc pentru linistea familiei.
Doamna Vlad spune: „Este posibil sa ai un sot nemultumit si, in acelasi timp, trebuie sa fii tot timpul atenta la ce se intâmpla cu copiii, sa ai grija sa nu sufere copiii pentru ca tu ai o pasiune, cea antreprenoriala. Asta inseamna sa le acorzi timp. In ce ma priveste, tot ce a tinut de copiii mei a fost pus in agenda la fel ca orice intâlnire de afaceri. Niciodata nu am facut separarea intre preocuparile de afaceri si cele ale copiilor. Nu trebuie sa lipsesti la nicio activitate importanta pentru ei”.
Afacerea Fildas – Catena Grup a inceput cu 7 oameni, potrivit doamnei Vlad, care mentioneaza: „Nu cred ca in România, ca afacere, poti functiona cu mai putin de 7 oameni pentru ca sunt foarte multe cerinte birocratice la care trebuie sa faci fata. Atunci, primul lucru când incepi o afacere este sa iti pui problema daca poti sa raspunzi pentru inca 6-7 familii. Daca poti, mergi mai departe, daca nu, ramâi in pozitia in care esti. Daca poti sa iti asumi riscul si responsabilitatea directa pentru alte câteva familii, esti deja pe drumul cel bun”.
Acum, dupa 27 de ani de existenta, Fildas – Catena Grup a ajuns sa numere 6000 de angajati, evolutie care se datoreaza dezvoltarii si investitiilor realizate permanent, conform doamnei Anca Vlad. Presedintele Fildas – Catena Grup precizeaza: „De la 7 la 6.000 de salariati se ajunge in timp, prin dezvoltare asumata si reinvestire permanenta. Toate profiturile, tot ce am câstigat an de an am reinvestit pentru crestere”.
In acest context, Anca Vlad isi exprima „rezerva” fata de femeia antreprenor din România, considerând ca aceasta nu isi asuma destule riscuri si nu vrea sa creasca pe masura posibilitatilor pe care le are. In opinia doamnei Vlad, o femeie antreprenor are toate datele necesare sa construiasca o afacere mare, mai ales ca „modelul femeii” este cel al intuitiei, pe care il considera cel mai valoros. „Informatia se tot aduna, dar pâna la urma tot din intuitie luam decizii”, a conchis doamna Vlad.
Articol aparut in ziarul Bursa.