Aflat la cea de-a doua editie, anuarul „Romani care dezvolta Romania” pune din nou accentul pe cei mai puternici antreprenori romani, cei care, prin afacerile si brandurile lor, reprezinta repere ale vietii economice si sociale romanesti.
„Romani care dezvolta Romania” este un proiect al Intact Media Group si prezinta 100 de romani si business-urile lor care aduc valoare economiei nationale, contribuind astfel decisiv la dezvoltarea acestei tari.
„Este vital pentru sanatatea societatii sa vorbim despre oameni care au reusit. Da, au reusit sa construiasca ceva care, in ochii majoritatii, se traduce in avere ori faima, dar, in fapt, este vorba despre o constructie care contribuie la binele unui grup mai mare”, scrie, in editorialul de deschidere al acestui catalog, Alessandra Stoicescu, Directorul Executiv al publicatiei.
Nu este vorba nici despre cei mai bogati, nici despre cei mai influenti romani, ci despre acei romani care „dezvolta Romania prin locurile de munca create, prin potentialul oferit zonelor in care si-au inceput afacerile, prin taxele mari pe care le platesc la stat raportate cifrelor de afaceri”, se spune in textul-argument al acestui demers jurnalistic.
„Am descoperit antreprenori discreti pe care se bazeaza o intreaga comunitate. Am descoperit antreprenori care, in razboiul nemilos cu multinationalele, au castigat. Si am descoiperit antreprenori care platesc lunar salarii unor mii de oameni”, se mai arata in argumentul jurnalistilor care au realizat catalogul.
Al doilea cel mai important antreprenor roman, dupa fratii Paval – fondatorii si proprietarii Dedeman, in catalogul „Romani care dezvolta Romania” este Anca Vlad, cea mai puternica femeie-antreprenor din Romania. Jurnalistii Intact Media Group scriu despre Anca Vlad ca si-a consolidat pozitia de lider in retailul farmaceutic, companiile pe care le-a creat totalizand, in 2015, o cifra de afaceri de 2,986 miliarde de lei.
Criteriul principal in ierarhizarea antreprenorilor a fost cifra de afaceri cumulata a business-urilor pe care le desfasoara, potrivit datelor financiare disponibile la Ministerul Finantelor si Registrul Comertului, astfel ca anul de referinta a fost 2015. Au fost incluse doar companii 100% romanesti atat ca actionariat, cat si ca operare.
Anca Vlad – antreprenor si nu numai
Jurnalistii Intact Media Group scriu ca „Anca Vlad este, poate, cea mai cunoscuta femeie de afaceri din Romania, fondatoare a companiei de distributie Fildas Trading si a lantului de farmacii Catena, liderul pietei de profil. Dupa un avans considerabil al afacerilor in anul 2015, Fildas Trading a devenit in 2016 cea mai importanta companie romaneasca din domeniul farma si una din primele cinci companii cu capital privat autohton. In ultimul an, numarul angajatilor a crescut cu peste 100 de persoane, ajungand la 860, in timp ce cifra de afaceri a depasit 500 de milioane euro, inregistrand cea mai mare dinamica dintre toti jucatorii de pe piata.
La asemenea cifre, extinderea este cuvantul de ordine. Planul de investitii al compariei Fildas Trading include constructia unui centru logistic la lasi, dezvoItarea capacitatilor logistice din Bucuresti si Cluj, dar si extinderea si modernizarea birourilor detinute in Bucuresti.
Lantul de farmacii Catena, motorul businessului, a depasit anul trecut 620 de unitati la nivelul intregii tari, iar antreprenoarea a subliniat ca aceasta extindere continua. Brandul Catena a fost creat in anul 1999, concomitent cu preluarea de catre Fildas Trading a pachetului majoritar de actiuni al companiei Argesfarm.
(…)
Anca Vlad este si presedintele fondator al Patronatului InvestitoriIor Autohtoni (PIAROM), calitate in care a promovat si sustinut activ mai multe initiative si proiecte orientate spre imbunatatirea mediului de afaceri din Romania. Astfel, PIAROM a sprijinit aparitia primului studiu dedicat capitalului privat romanesc, studiu care a aratat ca anul 2015 a fost unul istoric pentru competitivitatea firmelor romanesti, care au obtinut profituri de peste 40 mld. lei, pe fondul unor cifre de afaceri cumulate de 551 mld. lei.
(…)
In calitate de primvicepresedinte al Confederatiei Nationale a Patronatului Roman (CNPR), Anca Vlad a afirmat, in mai multe randuri, ca autoritatile romane ar trebui sa acorde mult mai multa atentie capitalului autohton, pentru ca acesta reprezinta cel mai important motoral cresterii economiei romanesti.
(…)
De-a lungul anilor, companiile fondate de Anca Vlad s-au implicat in ample actiuni de preventie si de informare a populatiei, in activitati de promovare a practicarii unui stil de viata sanatos, dar si in diverse campanii sociale si de ajutorare. (…).”, scriu jurnalistii care au realizat catalogul.