Anca Vlad este fondatoarea primei companii cu capital integral privat din industria farmaceutica de la noi.
Pentru proprietara grupului Fildas Catena, dificultatile crizei au fost depasite definitiv anul trecut, odata cu reducerea creditului bancar al companiei, de la 80 de milioane de euro in 2007, la 35 de milioane de euro in 2013. Cifra de afaceri a crescut in 2013 cu peste 10% fata de procentul de crestere a pietei, Fildas Trading ajungand la peste 280 de milioane de euro, iar nivelul profitului net, la 8,4 milioane de euro. Lantul de farmacii Catena numara acum peste 500 de unitati.
Anca Vlad si-a inceput cariera la Silvarom, o firma care exporta mobila, apoi a fost director in Romania al Smithkline Beecham pana la Revolutie, cand a deschis un birou de consultanta in marketing. Ulterior, odata cu infiintarea Fildas, prima companie cu capital integral privat din industria farmaceutica de la noi, femeia de afaceri a intrat in distributia de produse farmaceutice. In 1999 a fost creata partea de retail, prin achizitionarea Farmaceutica Argesfarm.
Antreprenoarea face parte din board-ul grupului Fildas, ca proprietar, si se ocupa in cadrul companiei de zona de marketing. Printre lucrurile bune intamplate pe piata in 2013, ea observa procesul de scadere graduala a termenelor in care sunt platite facturile emise de farmacii catre CNAS. Pe de alta parte, „in anul 2013 s-a demonstrat inca o data ca principalii investitori interesati de piata romaneasca sunt antreprenorii romani”. Anca Vlad crede ca o alta problema ramane cea a comunicarii dintre mediul public si cel privat, un fapt care ar putea influenta pozitiv cresterea economica.
Femeia de afaceri are si numeroase proiecte in zona de mecenat, prin intermediul Fundatiei Fildas Art, si in sprijinirea antreprenoriatului feminin, fiind printre putinele femei din Estul Europei incluse in organizatia Leading Women Entrepreneurs of the World. Ea este, de asemenea, una dintre cele mai influente femei din Romania, conform topului Forbes Romania. Asa cum marturisea intr-un interviu pentru Forbes Romania, investitia sa personala „este dintotdeauna cunoasterea, iar dezvoltarea prin cultura mi-a adus cele mai mari satisfactii”.
Anul acesta, proprietara Fildas a cumparat o casa cu valoare istorica din Bucuresti, pentru a o transforma in Muzeul Farmaciei. Casa a apartinut familiei doctorului Paulescu, omul de stiinta roman care a descoperit insulina.
Octombrie, 2014, Forbes Romania